Compania FF Group Romania a fost înființată în anul 1999 sub numele de Elmec Romania și este în prezent cel mai important retailer național de articole sportive și fashion, fiind parte a grupului internațional Folli Follie. Compania deține o rețea proprie de magazine exclusive.
Portofoliul premium de branduri distribuite și comercializate de FF Group Romania a impus dezvoltarea unor concepte de retail multibrand inovatoare, care au devenit destinația favorită a iubitorilor modei. Primul concept propriu multibrand lansat sub denumirea Famous Brands a devenit cunoscut și apreciat de toți iubitorii de modă, stil și brand-uri internaționale.

Detalii despre proiect

Client: FF Group Romania
Data implementării: 2009
Domeniul de activitate: Distribuție, Retail

Implementare Crosspoint

Implementarea cu succes și permanenta îmbunătățire a sistemului WMS Crosspoint cu ajutorul echipei Point Logistix, a condus atât la optimizarea fluxurilor logistice cât și la un control foarte bun al stocurilor în cadrul depozitului FF Group.
Recomandăm echipa Point Logistix pentru calitate și profesionalism.

Roxana FIEREȘTEANU

Operations & Financial Director, FF Group

Caracteristicile proiectului

Proiectul din cadrul FF Group a adresat multiple provocări pe care industria Fashion le ridică în segmentul logistic. De la managementul de nomenclator de articole de peste 10.000.000 de modele, culori și mărimi, la repetarea codurilor de bare atașate articolelor de la un sezon la altul, la lipsa codurilor de bare în anumite cazuri, acestea și multe altele au fost funcționalități obligatorii în implementarea unui sistem.

Beneficiile au fost imediate: optimizarea spațiului de depozitare prin compactarea adusă de sistem, un timp rapid de realizare a inventarelor atât în depozit cât și în magazinele proprii, realizarea recepțiilor și comenzilor în conformitate cu tipul de flux: recepții de la furnizor (cu/fără etichetare impusă), recepții de cross-docking, comenzi retail propriu, clienți externi.

Deschiderea în 2016, respectiv 2017 a doua magazine online a impus optimizări specifice (în picking, comunicare între sisteme, emitere documente client, fluxuri de retur) și integrări cu platformele curierilor, toate coexistând în soluția Crosspoint WMS fără a afecta specificitatea fiecărui segment.