STUDIU DE CAZ · PRODUCȚIE / DISTRIBUȚIE FMCG

WMS Alka: trasabilitate și control pentru o rețea logistică în extindere

Proiectul WMS Alka a avut ca obiectiv creșterea acurateței stocurilor, vitezei de pregătire a comenzilor și trasabilității operațiunilor, într-un mediu logistic cu volume ridicate, multiple canale de distribuție și activitate continuă.
Pornită din depozitul central, soluția a fost extinsă ulterior către rețeaua regională și către fluxurile de producție, aprovizionare și distribuție, evoluând odată cu cerințele operaționale ale companiei.

100%

acuratețea stocurilor

peste 97%

nivel de servire în logistică

10 depozite

operate cu Crosspoint

98% din proiect

finalizat în primele zile

Provocarea: control logistic într-o operațiune în creștere

La momentul implementării, Alka trebuia să gestioneze volume ridicate într-un spațiu limitat, mai multe tipuri de stoc și o rețea de distribuție cu cerințe diferite. În plus, noul WMS trebuia integrat cu ERP-ul existent și pus în funcțiune într-un termen foarte scurt, fără întreruperea activității depozitelor, operate 24/6.

Spațiu și volume ridicate

Depozitul central disponibil la momentul go-live-ului trebuia să susțină un volum mare de articole într-un spațiu limitat, necesitând reguli eficiente de stocare, put-away și replenishment.

Canale multiple

Operațiunile deserveau platforme, Key Account, distribuție directă și indirectă, depozite regionale și export, fiecare cu cerințe diferite de pregătire și livrare.

Stocuri și sisteme diferite

Alka gestiona atât produse proprii, cât și mărfuri achiziționate sau aflate în custodie la terți, în condițiile limitărilor impuse de sistemul ERP existent.

Implementare fără oprire

Crosspoint WMS trebuia configurat și lansat într-un interval foarte scurt, într-o activitate logistică desfășurată 24/6, fără posibilitatea opririi operațiunilor pentru inițializarea sistemului.

Soluția: extinderea controlată a Crosspoint WMS

Implementarea Crosspoint WMS a început la finalul anului 2009, prin remodelarea proceselor logistice și
integrarea WMS cu ERP-ul existent.. Go-live-ul depozitului central din București a avut loc la 1 martie 2010, iar în lunile următoare soluția a fost extinsă către depozitele regionale și către fluxurile care necesitau trasabilitatea materiilor prime.

Obiectivul a fost menținerea unui control unitar asupra stocurilor și comenzilor, concomitent cu creșterea vitezei de pregătire și adaptarea sistemului la evoluția infrastructurii logistice Alka.

Extindere în rețea

După implementarea în depozitul central, Crosspoint WMS a fost extins în lunile următoare către 9 depozite regionale, standardizând procesele și controlul stocurilor la nivelul rețelei.

Trasabilitate completă

Funcționalitățile de WMS pentru producție și extinderea soluției către materiile prime au permis urmărirea produselor de la recepție și producție până la produsul finit livrat clientului.

Optimizarea stocurilor

Algoritmii Crosspoint gestionează put-away-ul și replenishment-ul în funcție de criterii precum temperatura, volumul, greutatea, rotația produsului sau destinația mărfii, inclusiv fluxurile de export.

Migrare controlată

La mutarea în noul centru logistic din Mogoșoaia, în 2016, Crosspoint a permis operarea în paralel a depozitului vechi și a celui nou, cu fluxuri distincte, iar automatizarea a fost disponibilă încă din prima zi a transferului.

Rezultate obținute post-implementare

WMS Fashion Days - Automatizare

Acuratețe stocuri

Un nou conveior complet automatizat a fost integrat cu Crosspoint WMS. Fluxurile de scanare și sortare permit procesarea rapidă a comenzilor, cu reducerea erorilor.

100%

acuratețea stocurilor

WMS Fashion Days - Stocare inteligentă

Nivel de servire

Creșterea vitezei de pregătire și controlul mai bun al comenzilor au permis Alka să atingă un nivel de servire logistică de referință pentru industrie.

peste 97%

nivel de servire în logistică

WMS Fashion Days - Controlul

Eficiență operațională

Standardizarea fluxurilor și monitorizarea activităților au crescut disciplina operațională și eficiența resurselor din depozit.

90%

eficiența angajaților

WMS Fashion Days - Transformare

Controlul calității

Trasabilitatea, regulile de lucru și verificările integrate în procese au permis menținerea unui nivel ridicat de control asupra operațiunilor.

98%

controlul calității

Impactul implementării WMS Alka

Implementarea Crosspoint WMS a oferit Alka control unitar asupra stocurilor și fluxurilor logistice, de la materiile prime și producție până la depozitare și livrare.
Extinderea soluției către cele 10 depozite și adăugarea continuă de noi capabilități au permis standardizarea proceselor fără reconstruirea arhitecturii WMS la fiecare etapă de dezvoltare.

În practică, această abordare permite:

  • diferențe scriptic–fizic aproape de zero;
  • nivel ridicat de servire logistică;
  • trasabilitate de la materie primă la produs finit;
  • control asupra stocurilor aparținând mai multor deținători;
  • adaptarea rapidă la schimbări de infrastructură și procese.

Rezultatul este o infrastructură WMS care a putut evolua odată cu operațiunile Alka, menținând controlul și trasabilitatea pe măsură ce rețeaua logistică s-a extins.

Flux operațional Crosspoint WMS Alka

Crosspoint WMS ALKA - Diagrama

Aceste rezultate reflectă concret principalele beneficii Crosspoint WMS obținute prin standardizarea proceselor, automatizare și control operațional.

Funcționalități implementate în etapa inițială

Configurația inițială a combinat funcționalități WMS Crosspoint pentru pregătirea comenzilor, integrarea cu producția și optimizarea stocurilor, cu reguli diferite în funcție de volume, canale de distribuție și caracteristicile produselor.

l

Pregătire individuală

Strategie utilizată pentru comenzile de volum și pregătirea la nivel de palet, cu reguli de rezervare FMFO și FEFO pentru selectarea corectă a stocului.

Pregătire centralizată

Comenzile destinate distribuției directe pot fi centralizate în funcție de transportul planificat, simplificând coordonarea pregătirii și expediției.

Kitting

Crosspoint gestionează compunerea produselor și pachetelor pe baza rețetelor definite în sistem, menținând controlul asupra componentelor utilizate.

Integrare cu producția

Recepția produselor direct de la capătul liniei de producție este integrată cu ERP-ul, iar paleții primesc identificatori unici pentru menținerea trasabilității.

SSCC furnizori

Utilizarea codurilor SSCC permite preluarea informațiilor direct de pe etichetele furnizorilor externi și accelerează procesul de recepție.

Optimizarea stocurilor

Algoritmii de put-away și replenishment țin cont de criterii precum greutatea, înălțimea maximă de stocare și viteza de rotație pentru optimizarea amplasării și prelevării mărfii.

Funcționalități implementate ulterior

Pe măsură ce operațiunile Alka s-au dezvoltat, suita Crosspoint a fost extinsă cu module suplimentare pentru măsurarea performanței, controlul ambalajelor, gestionarea mai multor deținători de stoc și integrarea datelor logistice cu sistemele de analiză și planificare.

KPI și normarea activităților

Monitorizarea activităților permite măsurarea performanței operaționale și compararea productivității pe procese și utilizatori, oferind o bază obiectivă pentru optimizarea resurselor.

Management ambalaje

Fluxurile de paleți, navete și alte ambalaje reutilizabile sunt urmărite în sistem, reducând pierderile și oferind vizibilitate asupra circulației acestora între locații și parteneri.

Multi-deținător

Crosspoint permite separarea și urmărirea stocurilor aparținând unor deținători diferiți, chiar atunci când acestea sunt gestionate în aceeași infrastructură logistică.

Integrare Business Intelligence

Datele operaționale generate de WMS sunt puse la dispoziția sistemelor BI pentru analizarea stocurilor, volumelor, productivității și altor indicatori relevanți pentru management.

Trasabilitate și aprovizionare

Extinderea sistemului către materiile prime și procesele de aprovizionare asigură trasabilitatea mărfurilor pe întregul flux, de la recepție și producție până la produsul finit și livrarea către client.

Perspectiva Point Logistix

…Operatorii nu au avut dificultăți în a se adapta la noul sistem, acesta fiind unul prietenos care le reflecta acrivitatea de zi cu zi .

Andrei Chiteș
Managing Partner, Point Logistix

În testimonial:

✔ de ce a fost necesar WMS-ul;
✔ etape de implementare;
✔ extindere;
✔ rezultate.

Perspectiva Alka

…ALKA prestează acum servicii și către alte companii din FMCG, care nu au capabilitățile noastre, multe dezvoltate cu partenerul nostru, Point Logistix.
ALKA s-a bazat pe Crosspoint în ultimii ani și așteptările n-au fost niciodată înșelate.

Cristi Petcu
Director General Adjunct, Alka Trading

În testimonial:

✔ de ce a fost necesar WMS-ul;
✔ rezultatele obținute după implementare;
✔ colaborarea cu echipa Point Logistix.

Despre Alka

Alka este unul dintre liderii pieței românești la majoritatea categoriilor în care sunt prezenți, dar le place să creadă că nu cifrele de vânzări sunt cele care îi reprezintă ci lucrurile care stau în spatele lor: gustul, starea de bine și nenumăratele surprize plăcute pe care le oferă consumatorilor.
Pun suflet și pasiune în tot ceea ce fac și caută să insufle această stare de bine pretutindeni, oferind, de peste două decenii, produse de cea mai bună calitate, împreună cu grija pentru fiecare detaliu.

Alka

Logistics and Operations with Style - WMS Fashion Days

Ai nevoie de un WMS care să poată evolua odată cu operațiunea?

Crosspoint WMS poate susține extinderea volumelor, automatizarea proceselor și integrarea cu sistemele existente, fără ca arhitectura logistică să trebuiască reconstruită la fiecare etapă de creștere.

De ce Crosspoint pentru operațiuni logistice complexe?

✔ scalabilitate;
✔ implementări în România;
✔ configurare flexibilă;
consultanță și suport local;
✔ integrare rapidă;
✔ experiență în proiecte complexe.